Proiect realizat de:
Boghiu Miruna
Munteanu Theodora
Pascu Georgiana
din clasa a IX-a F, sub indrumuarea domnului profesor Ficuta Dumitru
duminică, 18 ianuarie 2015
Mausoleul din Halicarnas
"Am descoperit in Halicarnassus un monument gigant, cum nu a avut nici un om mort, impodobit extrem de fin cu statui reprezentand cai si oameni, sculpturi realistice din cea mai buna marmura." [Regele Maussollos in "Dialogurile celor morti" ale lui Lucian]
Asemanator marii piramide, vizitam, acum, locul de inmormantare al unui rege antic. Totusi, mausoleul este diferit - atat de diferit de piramida incat si-a castigat o reputatie - si un loc in lista minunilor lumii - dar pentru alte motive. Din punct de vedere geografic este aproape de Templul lui Artemis... Iar ce-i fascina pe vizitatori era frumusetea sa, nu dimensiunile.
Locatie - in orasul Bodrum (in antichitate - Halicarnassus) langa Marea Egee, in sud-vestul Turciei.
Istorie
Cand persii si-au extins regatul ajungand in Mesopotamia, nordul Indiei, Siria, Egipt, si Asia Mica, regele nu putea sa controleze vastul sau imperiu fara ajutorul guvernatorilor locali. La fel ca alte provincii, regatul Caria din vestul Asiei Mici era atat de departe de capitala Persiei incat era, practic, autonom. Din 377 pana in 353 i.Hr. a domnit regele Mausollos, care a mutat capitala la Halicarnassus. Nimic nu este mai interesant despre viata Mausoleului decat constructia sa. Proiectul a fost conceput de sotia si de sora sa, Artemisia, iar constructia cladirii este posibil sa fi inceput in timpul vietii regelui. Mausoleul a fost terminat in jurul anului 350 i.Hr., la 3 ani dupa moartea lui Maussollos, si la un an dupa cea a surorii sale Artemisia. Timp de 16 secole, mausoleul a ramas in conditii bune, pana cand un cutremur a cauzat niste stricaciuni la acoperis si la coloane. La inceputul secolului XV, Cavalerii Sf. Ion din Malta au invadat regiunea si au construit un mare castel pentru cruciati. Cand au decis sa-l fortifice in 1494, ei au folosit pietrele mausoleului. Pana in 1522, aproape fiecare piatra din mausoleu a fost folosita pentru constructii. /Astazi, marele castel exista inca in Bodrum, iar piatra fina si blocurile de marmura se pot vedea in zidurile sale. Unele dintre sculpturi au supravietuit, iar astazi sunt expuse la British Museum, in Londra. Sculpturile reprezinta bataliile dintre greci si amazoane. La locul mausoleului nu a ramas decat temelia a ceea ce a fost una din Marile Minuni ale Lumii Antice.
Descriere
Cladirea avea forma dreptunghiulara, cu dimensiunea de aproximativ 40 m pe 30 m. Deasupra temeliei era un podium cu trepte pe ale carui fete erau diferite sculpturi. Camera mortuara si sarcofagul din alabastru alb, decorate cu aur, erau pe podium, inconjurate de coloane in stil ionic.
Inca din secolul XIX au avut loc excavatii arheologice la locul Mausoleului. Aceste excavatii, impreuna cu descrierile detaliate ale istoricilor greci din antichitate, ne dau o idee destul de buna despre forma si aspectul sau. O reconstituire a partii mai scurte a mausoleului ilustreaza natura lacoma a artei si arhitecturii sale... o cladire pentru un rege al carui nume este sarbatorit in toate marile morminte din ziua de azi -- mausoleurile.
Asemanator marii piramide, vizitam, acum, locul de inmormantare al unui rege antic. Totusi, mausoleul este diferit - atat de diferit de piramida incat si-a castigat o reputatie - si un loc in lista minunilor lumii - dar pentru alte motive. Din punct de vedere geografic este aproape de Templul lui Artemis... Iar ce-i fascina pe vizitatori era frumusetea sa, nu dimensiunile.
Locatie - in orasul Bodrum (in antichitate - Halicarnassus) langa Marea Egee, in sud-vestul Turciei.
Istorie
Cand persii si-au extins regatul ajungand in Mesopotamia, nordul Indiei, Siria, Egipt, si Asia Mica, regele nu putea sa controleze vastul sau imperiu fara ajutorul guvernatorilor locali. La fel ca alte provincii, regatul Caria din vestul Asiei Mici era atat de departe de capitala Persiei incat era, practic, autonom. Din 377 pana in 353 i.Hr. a domnit regele Mausollos, care a mutat capitala la Halicarnassus. Nimic nu este mai interesant despre viata Mausoleului decat constructia sa. Proiectul a fost conceput de sotia si de sora sa, Artemisia, iar constructia cladirii este posibil sa fi inceput in timpul vietii regelui. Mausoleul a fost terminat in jurul anului 350 i.Hr., la 3 ani dupa moartea lui Maussollos, si la un an dupa cea a surorii sale Artemisia. Timp de 16 secole, mausoleul a ramas in conditii bune, pana cand un cutremur a cauzat niste stricaciuni la acoperis si la coloane. La inceputul secolului XV, Cavalerii Sf. Ion din Malta au invadat regiunea si au construit un mare castel pentru cruciati. Cand au decis sa-l fortifice in 1494, ei au folosit pietrele mausoleului. Pana in 1522, aproape fiecare piatra din mausoleu a fost folosita pentru constructii. /Astazi, marele castel exista inca in Bodrum, iar piatra fina si blocurile de marmura se pot vedea in zidurile sale. Unele dintre sculpturi au supravietuit, iar astazi sunt expuse la British Museum, in Londra. Sculpturile reprezinta bataliile dintre greci si amazoane. La locul mausoleului nu a ramas decat temelia a ceea ce a fost una din Marile Minuni ale Lumii Antice.
Descriere
Cladirea avea forma dreptunghiulara, cu dimensiunea de aproximativ 40 m pe 30 m. Deasupra temeliei era un podium cu trepte pe ale carui fete erau diferite sculpturi. Camera mortuara si sarcofagul din alabastru alb, decorate cu aur, erau pe podium, inconjurate de coloane in stil ionic.
Inca din secolul XIX au avut loc excavatii arheologice la locul Mausoleului. Aceste excavatii, impreuna cu descrierile detaliate ale istoricilor greci din antichitate, ne dau o idee destul de buna despre forma si aspectul sau. O reconstituire a partii mai scurte a mausoleului ilustreaza natura lacoma a artei si arhitecturii sale... o cladire pentru un rege al carui nume este sarbatorit in toate marile morminte din ziua de azi -- mausoleurile.
Farul din Alexandria
A fost considerat ultima dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Constructia Farului, care a folosit drept ghid marinarilor timp de aproape 17 secole (sec. al III-lea i.Ch. - secolul al XIV-lea d.Ch.), ar fi inceput prin anul 297 i.Ch. si a durat 15 ani. Lucrarile au fost initiate de Ptolemeu I care se stinge inainte de terminarea lor. Stafeta e preluata de fiul sau, Ptolemeu II. Locul ales pentru ridicarea farului e insula Pharos, in locul actualului Fort Quatbay, care dateaza de la sfarsitul secolului al XV-lea si care a fost construit, partial, cu blocuri de piatra provenind din far.
Numeroasele cutremure de pamant care au avut loc in regiune intre secolele al IV-lea si al XIV-lea au subrezit Farul, distrus aproape in intregime in 1303. In 1349, Ibn Battűta, relata si el despre starea subreda a Farului.
In secolul al XV-lea e construita in insula o citadela pentru a proteja orasul de amenintarea Imperiului otoman. Farul nu a fost construit doar pentru a-i proteja pe marinarii aflati in largul coastelor Alexandriei, ci si ca mijloc de propaganda, monumentul fiind un simbol al orasului. Existau aici o serie de constructii la fel de celebre precum Farul dar acesta le-a surclasat prin forta simbolica pe care si-a pastrat-o si azi.
Geograful grec Strabon mentiona faptul ca Farul a fost construit din piatra alba (un calcar local) care are particularitatea de a deveni dura in contact cu apa. O parte din constructie a fost insa realizata cu granit din Assuan. Studiul documentelor, al mozaicurilor, al monezilor batute in Alexandria intre secolul I i.Ch. si sec. al II-lea d.Ch. si al unui mormant antic (sec. al II-lea d.Ch.) din Taposiris Magna, aflat la 40 km de Alexandria, mai exact a unei copii reduse a Farului aflat pe acest mormant, au dus la o serie de concluzii.
Farul a fost o constructie cu 3 etaje, cu o inaltime de 135 de metri, avand o baza patrata, o coloana octogonala si un mic turn rotund montat pe o statuie. Se presupune ca raza sa de vizibilitate era de aproximativ 50 de km. 50 de incaperi erau destinate pentru personalul de intretinere si pentru depozitarea combustibilului.
Camerele pentru depozitarea combustibilului erau amenajate in jurul unei rampe interioare suficient de larga pentru a permite trecerea animalelor de povara incarcate cu combustibilul aferent si care avea acces la o terasa inconjurata de patru tritoni sufland in cornuri. Etajul al II-lea era de forma octogonala si masura 34 metri inaltime si 18,30 metri largime, fiind prevazut cu o scara interioara care urca la cel de-al III-lea etaj. Acesta era de forma rotunda si avea 9 metri inaltime, fiind prevazut cu o scara cu 180 trepte.
In varful Farului se afla o statuie, probabil a lui Zeus, Poseidon sau Helios. E posibil sa fi existat toate aceste trei reprezentari care au fost inlocuite pe rand. In apa marii din fata fortului Quatbai au fost descoperite doua statui colosale. Cea a lui Ptolemeu II in ipostaza de faraon, iar cea de-a doua, o statuie a zeitei Isis, care au fost instalate in fata Farului, fiind vizibile de navigatorii care intrau in port.
Sapaturile arheologice in situl Quatbai au devenit sistematice in a doua jumatate a secolului al XX-lea. Blocurile de piatra aflate pe fundul apelor au fost studiate incepand cu anul 1960. Imaginile mai mult sau mai putin realiste ale Farului inainte de 1960 au fost realizate in special pe baza textelor antice si a legendelor. Coroborarea tuturor surselor de informatie existente a fost facuta prima oara dupa 1960, iar in 1975 a fost publicat primul articol stiintific asupra acestui sit antic. In 1994 au fost recenzate peste 3000 de blocuri de piatra si numeroase fragmente de coloane.
Numeroasele cutremure de pamant care au avut loc in regiune intre secolele al IV-lea si al XIV-lea au subrezit Farul, distrus aproape in intregime in 1303. In 1349, Ibn Battűta, relata si el despre starea subreda a Farului.
In secolul al XV-lea e construita in insula o citadela pentru a proteja orasul de amenintarea Imperiului otoman. Farul nu a fost construit doar pentru a-i proteja pe marinarii aflati in largul coastelor Alexandriei, ci si ca mijloc de propaganda, monumentul fiind un simbol al orasului. Existau aici o serie de constructii la fel de celebre precum Farul dar acesta le-a surclasat prin forta simbolica pe care si-a pastrat-o si azi.
Farul a fost o constructie cu 3 etaje, cu o inaltime de 135 de metri, avand o baza patrata, o coloana octogonala si un mic turn rotund montat pe o statuie. Se presupune ca raza sa de vizibilitate era de aproximativ 50 de km. 50 de incaperi erau destinate pentru personalul de intretinere si pentru depozitarea combustibilului.
Camerele pentru depozitarea combustibilului erau amenajate in jurul unei rampe interioare suficient de larga pentru a permite trecerea animalelor de povara incarcate cu combustibilul aferent si care avea acces la o terasa inconjurata de patru tritoni sufland in cornuri. Etajul al II-lea era de forma octogonala si masura 34 metri inaltime si 18,30 metri largime, fiind prevazut cu o scara interioara care urca la cel de-al III-lea etaj. Acesta era de forma rotunda si avea 9 metri inaltime, fiind prevazut cu o scara cu 180 trepte.
In varful Farului se afla o statuie, probabil a lui Zeus, Poseidon sau Helios. E posibil sa fi existat toate aceste trei reprezentari care au fost inlocuite pe rand. In apa marii din fata fortului Quatbai au fost descoperite doua statui colosale. Cea a lui Ptolemeu II in ipostaza de faraon, iar cea de-a doua, o statuie a zeitei Isis, care au fost instalate in fata Farului, fiind vizibile de navigatorii care intrau in port.
Sapaturile arheologice in situl Quatbai au devenit sistematice in a doua jumatate a secolului al XX-lea. Blocurile de piatra aflate pe fundul apelor au fost studiate incepand cu anul 1960. Imaginile mai mult sau mai putin realiste ale Farului inainte de 1960 au fost realizate in special pe baza textelor antice si a legendelor. Coroborarea tuturor surselor de informatie existente a fost facuta prima oara dupa 1960, iar in 1975 a fost publicat primul articol stiintific asupra acestui sit antic. In 1994 au fost recenzate peste 3000 de blocuri de piatra si numeroase fragmente de coloane.
Colosul din Rhodos
Insula Rodos, asezata la numai 25 km de coasta Asiei Mici, era una dintre verigile lantului care, trecand prin Creta, lega Asia de Europa.
In antichitate, locuitorii insulei Rodos au dorit sa devina comercianti independenti. S-au straduit sa ramana neutri, sa nu se razboiasca cu alte popoare, cu toate ca au fost de multe ori atacati si cuceriti.
Se zice ca expeditia lui Demetrios contra Rodosului era alcatuita din 370 corabii, ce transportau numeroase masini de asediu si peste 40.000 de ostasi, mai mult decat toata populatia Rodosului. In fata acestei teribile amenintari locuitorii din Rodos s-au pregatit de asediu si au infruntat eroic pe Demetrios, reusind sa reziste aproape 12 luni. Locuitorii Insulei Rodos au reusit sa respinga ostirea lui Demetrios, ajutati fiind, in final, de catre Ptolemeu.
Amintirea acestui eveniment trebuia imortalizata intr-o forma grandioasa, care sa arate si sa povesteasca intregii lumi si posteritatii rezistenta eroica a poporului. A fost construita o statuie uriasa, in cinstea protectorului cetatii - zeul Soarelui, Helios - simbol maret al eliberarii lor.
Aceasta gigantica lucrare i-a fost incredintata sculptorului Chares, care utilizand metalul rezultat din topirea masinilor de razboi parasite de Demetrios, a ridicat, in decurs de 12 ani (292-280) i.Hr. celebra statuie numita Colosul din Rodos.
Statuia a fost amplasata la intrarea intr-unul din porturi, dar nu se stie exact care dintre ele.
Stratul exterior din bronz a fost fixat pe un suport din metal. Montarea statuii, goale pe dinauntru, a fost inceputa de pe sol, iar pe masura ce lucrarile inaintau, interiorul era umplut cu pietre, pentru a asigura o mai mare stabilitate.
Din nefericire, dupa numai 56 de ani de triumfala dominatie asupra orasului si marii, Colosul s-a prabusit in urma unui mare cutremur, in anul 224 i.e.n.
Cu toate eforturile depuse, statuia n-a mai putut fi refacuta. Locuitorii Rodosului au fost sfatuiti de un oracol sa nu refaca statuia deoarece ar fi de rau augur pentru oras, asa ca aceasta a ramas in pozitia in care cazuse.
In anul 656 e.n., un calif a vandut unui negustor din Emesa cantitatea de bronz provenind din imensul Colos, astfel ca orice urma a vechiului Colos a fost stearsa. Impresionant este faptul ca imensa cantitate de broz a fost transportata cu ajutorul a 900 de camile, ajungandu-se la concluzia ca statuia continea in jur de 300 de tone de bronz.
In ceea ce priveste inaltimea statuii, majoritatea autorilor care au descris-o au aratat ca aceasta avea intre 30-34 m. In afara de scopul sau memorabil, s-a presupus ca statuia servea si pentru a calauzi corabiile, presupunandu-se ca intr-o mana colosul tinea o torta in care focul ardea continuu.
In antichitate, locuitorii insulei Rodos au dorit sa devina comercianti independenti. S-au straduit sa ramana neutri, sa nu se razboiasca cu alte popoare, cu toate ca au fost de multe ori atacati si cuceriti.
Se zice ca expeditia lui Demetrios contra Rodosului era alcatuita din 370 corabii, ce transportau numeroase masini de asediu si peste 40.000 de ostasi, mai mult decat toata populatia Rodosului. In fata acestei teribile amenintari locuitorii din Rodos s-au pregatit de asediu si au infruntat eroic pe Demetrios, reusind sa reziste aproape 12 luni. Locuitorii Insulei Rodos au reusit sa respinga ostirea lui Demetrios, ajutati fiind, in final, de catre Ptolemeu.
Amintirea acestui eveniment trebuia imortalizata intr-o forma grandioasa, care sa arate si sa povesteasca intregii lumi si posteritatii rezistenta eroica a poporului. A fost construita o statuie uriasa, in cinstea protectorului cetatii - zeul Soarelui, Helios - simbol maret al eliberarii lor.
Aceasta gigantica lucrare i-a fost incredintata sculptorului Chares, care utilizand metalul rezultat din topirea masinilor de razboi parasite de Demetrios, a ridicat, in decurs de 12 ani (292-280) i.Hr. celebra statuie numita Colosul din Rodos.
Statuia a fost amplasata la intrarea intr-unul din porturi, dar nu se stie exact care dintre ele.
Stratul exterior din bronz a fost fixat pe un suport din metal. Montarea statuii, goale pe dinauntru, a fost inceputa de pe sol, iar pe masura ce lucrarile inaintau, interiorul era umplut cu pietre, pentru a asigura o mai mare stabilitate.
Din nefericire, dupa numai 56 de ani de triumfala dominatie asupra orasului si marii, Colosul s-a prabusit in urma unui mare cutremur, in anul 224 i.e.n.
Cu toate eforturile depuse, statuia n-a mai putut fi refacuta. Locuitorii Rodosului au fost sfatuiti de un oracol sa nu refaca statuia deoarece ar fi de rau augur pentru oras, asa ca aceasta a ramas in pozitia in care cazuse.
In anul 656 e.n., un calif a vandut unui negustor din Emesa cantitatea de bronz provenind din imensul Colos, astfel ca orice urma a vechiului Colos a fost stearsa. Impresionant este faptul ca imensa cantitate de broz a fost transportata cu ajutorul a 900 de camile, ajungandu-se la concluzia ca statuia continea in jur de 300 de tone de bronz.
In ceea ce priveste inaltimea statuii, majoritatea autorilor care au descris-o au aratat ca aceasta avea intre 30-34 m. In afara de scopul sau memorabil, s-a presupus ca statuia servea si pentru a calauzi corabiile, presupunandu-se ca intr-o mana colosul tinea o torta in care focul ardea continuu.
Statuia lui Zeus
In Grecia continentala (Thessalia), la poalele muntelui Cronion, nu departe de tarmul Marii Ionice, se afla Olimpia - asezare vestita in toata lumea elenica nu prin proportiile sau potentialul ei militar, ci pentru faptul ca era principalul centru inchinat cultului lui Zeus si locul desfasurarii jocurilor olimpice. Sapte drumuri duceau spre Olimpia, intre care calea sacra, lunga de zece kilometri, legand tarmul marii de sanctuar - drum strajuit de o parte si de alta de temple, altare, statui. Vreme de peste un mileniu, in perioada desfasurarii solemnitatilor si intrecerilor prilejuite de jocurile olimpice, greci din Europa si Asia Mica, prieteni sau dusmani, uitau rivalitatile si suspendau conflictele, indreptandu-se spre sanctuarul lui Zeus, incarcati cu daruri, pregatiti sa asiste la ceremonii intr-un spirit de solidaritate panhelenica.
Templul lui Zeus, a carui constructie a fost terminata in anul 457 i.e.n., avea, dupa toate probabilitatile, 64 de metri lungime si aproape 28 de metri latime. Constructia a fost incredintata lui Libon din Eleea, decorarea frontului anterior (reprezentand lupta lui Pelops cu Oenomaos) lui Paconios din Mendes, iar a frontului posterior (lupta centaurilor cu lapitii) lui Alcamenes.
Aici, in acest impresionant edificiu, a fost asezata statuia lui Zeus, pe care sculptorul Fidias l-a reprezentat cu sprancenele incruntate - caci Zeus manuia si fulgerele (mai tarziu, romanii il vor numi Jupiter Tonans). Fidias a fost, fara indoiala, cel mai pretuit dintre sculptorii vremii - mai celebru decat contemporanii sai Miron ("Discobolul") si Policlet ("Doryphor"); s-a nascut intre 490-495 i.e.n. si probabil ce era atenian de vreme ce Pericle obisnuia sa-i ceara sfatul in legatura cu treburile Cetatii; cunoastem numele tatalui sau, caci (dupa cum ne relateaza Pausanias) pe soclul statuii lui Zeus se afla gravata inscriptia "Fidias Atenianul, fiul lui Charmidas, m-a creat"; de asemenea cunoastem trei dintre operele sale cele mai insemnate, doua statui ale Atenei, una criselefantina (din aur si fildes) si una din bronz, precum si statuia lui Zeus Olimpicul; in sfarsit, stim ca a murit in jurul anului 431 i.e.n., informatie care ne ajuta sa stabilim cu oarecare aproximatie anul inaugurarii statuii din Olimpia.
Infatisarea statuii ne este cunoscuta astazi - mai bine cunoscuta decat a celorlalte "minuni" (bineinteles cu exceptia Marii Piramide, care a rezistat pana in zilele noastre) - din descrierile autorilor vremii si din imagini pastrate pe alte monumente si pe cateva monezi. Statuia, inalta de 15 metri il infatisa pe Zeus sezand pe un tron si (ne spune Strabon) "aproape ca atingea plafonul cu capul si vazandu-l nu te puteai impiedica sa gandesti ca, daca s-ar ridica in toata inaltimea sa, ar ridica acoperisul edificiului". Tronul, din abanos si bronz, cu bratele sustinute de sfincsi, era bogat impodobit cu fildes, aur si pietre pretioase. Trupul zeului era din lemn de abanos, acoperit cu fildes, pe portiunile reprezentand pielea, iar imbracamintea si incaltarile turnate cu aur; pe cap, o coroana din frunze de maslin, in mana dreapta o statuie reprezentand-o pe Nik‚ zeita Victoriei, iar in cea stanga un sceptru pe care se afla un vultur.
Faptul ca Fidias a ales materialele tehnicii criselefantine - lemn imbracat in fildes si aur - ridica unele nedumeriri, stiut find ca aceste materiale sunt mai fragile ca marmura si mult mai fragile ca bronzul; ba mai mult: marmura si bronzul sunt infinit mai potrivite conceptiei artistice grecesti dominata de simplitate si sinceritate. Folosirea tehnicii criselefantine era foarte rara si (aplicata) numai atunci cand oamenii doreau sa ofere zeilor o marturie exceptionala a pietatii, recunostintei sau, poate mai omenesc, a vanitatii lor. Caci si aceasta minune a lumii antice, ca si celelalte, s-a nascut mai putin din intentia unui omagiu pios decat din dorinta de a uimi, de a minuna.
Nu se cunosc imprejurarile in care a disparut statuia, dar nici in aceasta privinta nu lipsesc ipotezele. Mai intai, decaderea Olimpiei ca urmare a edictului imperial din 393, care interzicea ceremoniile (si jocurile olimpice); doi ani mai tarziu, expeditiile de prada ale gotilor, mari amatori de aur (nu stim ce cantitate de metal pretios a folosit Fidias la statuia lui Zeus, dar avem o cifra exacta pentru cea a Atenei Parthenos, 1152 kilograme de aur, iar Zeus Olimpicul avea dimensiuni mai mari si podoabe mai bogate); in sfarsit, nu trebuie sa uitam decretul din 426 e.n. al imparatului Teodosie II prin care se poruncea distrugerea lacaselor de cult pagane - decret care venea sa se adauge edictului imperial din 393. Alte ipoteze nu exclud pieirea statuii in incendiul care a mistuit templul in 408 sau in incendiul care a distrus, in 475, o buna parte din Constantinopol, unde ar fi fost transportata din ordinul imparatului.
Dar toate acestea sunt numai ipoteze, deocamdata neverificate prin texte sau pe alta cale. Cercetari intreprinse la Olimpia (de englezul Spencer Stanhope, francezul Quatremere de Quincy, germanul Ernest Curtius si multi altii) au scos inca in cursul veacului trecut la lumina mii de obiecte - intre care peste o suta de statui si basoreliefuri, din bronz, marmura si piatra - dar nici urma a statuii lui Zeus Olimpicul. Ceea ce este iarasi in masura sa ne starneasca unele (amare) reflectii in legatura cu distrugatoarea sete de aur, careia vreme de veacuri omenirea i-a platit greu tribut si care a marit considerabil fragilitatea materialelor tehnicii criselefantine atat de agreata de neintrecutul Fidias...
Templul lui Zeus, a carui constructie a fost terminata in anul 457 i.e.n., avea, dupa toate probabilitatile, 64 de metri lungime si aproape 28 de metri latime. Constructia a fost incredintata lui Libon din Eleea, decorarea frontului anterior (reprezentand lupta lui Pelops cu Oenomaos) lui Paconios din Mendes, iar a frontului posterior (lupta centaurilor cu lapitii) lui Alcamenes.
Aici, in acest impresionant edificiu, a fost asezata statuia lui Zeus, pe care sculptorul Fidias l-a reprezentat cu sprancenele incruntate - caci Zeus manuia si fulgerele (mai tarziu, romanii il vor numi Jupiter Tonans). Fidias a fost, fara indoiala, cel mai pretuit dintre sculptorii vremii - mai celebru decat contemporanii sai Miron ("Discobolul") si Policlet ("Doryphor"); s-a nascut intre 490-495 i.e.n. si probabil ce era atenian de vreme ce Pericle obisnuia sa-i ceara sfatul in legatura cu treburile Cetatii; cunoastem numele tatalui sau, caci (dupa cum ne relateaza Pausanias) pe soclul statuii lui Zeus se afla gravata inscriptia "Fidias Atenianul, fiul lui Charmidas, m-a creat"; de asemenea cunoastem trei dintre operele sale cele mai insemnate, doua statui ale Atenei, una criselefantina (din aur si fildes) si una din bronz, precum si statuia lui Zeus Olimpicul; in sfarsit, stim ca a murit in jurul anului 431 i.e.n., informatie care ne ajuta sa stabilim cu oarecare aproximatie anul inaugurarii statuii din Olimpia.
Infatisarea statuii ne este cunoscuta astazi - mai bine cunoscuta decat a celorlalte "minuni" (bineinteles cu exceptia Marii Piramide, care a rezistat pana in zilele noastre) - din descrierile autorilor vremii si din imagini pastrate pe alte monumente si pe cateva monezi. Statuia, inalta de 15 metri il infatisa pe Zeus sezand pe un tron si (ne spune Strabon) "aproape ca atingea plafonul cu capul si vazandu-l nu te puteai impiedica sa gandesti ca, daca s-ar ridica in toata inaltimea sa, ar ridica acoperisul edificiului". Tronul, din abanos si bronz, cu bratele sustinute de sfincsi, era bogat impodobit cu fildes, aur si pietre pretioase. Trupul zeului era din lemn de abanos, acoperit cu fildes, pe portiunile reprezentand pielea, iar imbracamintea si incaltarile turnate cu aur; pe cap, o coroana din frunze de maslin, in mana dreapta o statuie reprezentand-o pe Nik‚ zeita Victoriei, iar in cea stanga un sceptru pe care se afla un vultur.
Faptul ca Fidias a ales materialele tehnicii criselefantine - lemn imbracat in fildes si aur - ridica unele nedumeriri, stiut find ca aceste materiale sunt mai fragile ca marmura si mult mai fragile ca bronzul; ba mai mult: marmura si bronzul sunt infinit mai potrivite conceptiei artistice grecesti dominata de simplitate si sinceritate. Folosirea tehnicii criselefantine era foarte rara si (aplicata) numai atunci cand oamenii doreau sa ofere zeilor o marturie exceptionala a pietatii, recunostintei sau, poate mai omenesc, a vanitatii lor. Caci si aceasta minune a lumii antice, ca si celelalte, s-a nascut mai putin din intentia unui omagiu pios decat din dorinta de a uimi, de a minuna.
Nu se cunosc imprejurarile in care a disparut statuia, dar nici in aceasta privinta nu lipsesc ipotezele. Mai intai, decaderea Olimpiei ca urmare a edictului imperial din 393, care interzicea ceremoniile (si jocurile olimpice); doi ani mai tarziu, expeditiile de prada ale gotilor, mari amatori de aur (nu stim ce cantitate de metal pretios a folosit Fidias la statuia lui Zeus, dar avem o cifra exacta pentru cea a Atenei Parthenos, 1152 kilograme de aur, iar Zeus Olimpicul avea dimensiuni mai mari si podoabe mai bogate); in sfarsit, nu trebuie sa uitam decretul din 426 e.n. al imparatului Teodosie II prin care se poruncea distrugerea lacaselor de cult pagane - decret care venea sa se adauge edictului imperial din 393. Alte ipoteze nu exclud pieirea statuii in incendiul care a mistuit templul in 408 sau in incendiul care a distrus, in 475, o buna parte din Constantinopol, unde ar fi fost transportata din ordinul imparatului.
Dar toate acestea sunt numai ipoteze, deocamdata neverificate prin texte sau pe alta cale. Cercetari intreprinse la Olimpia (de englezul Spencer Stanhope, francezul Quatremere de Quincy, germanul Ernest Curtius si multi altii) au scos inca in cursul veacului trecut la lumina mii de obiecte - intre care peste o suta de statui si basoreliefuri, din bronz, marmura si piatra - dar nici urma a statuii lui Zeus Olimpicul. Ceea ce este iarasi in masura sa ne starneasca unele (amare) reflectii in legatura cu distrugatoarea sete de aur, careia vreme de veacuri omenirea i-a platit greu tribut si care a marit considerabil fragilitatea materialelor tehnicii criselefantine atat de agreata de neintrecutul Fidias...
Templul zeitei Artemis din Efes
Templul din marmură al zeiţei Artemis, din oraşul Efes al Greciei antice, a fost construit în cinstea zeiţei, în anul 550 î.Hr., iar în anul 356 î.Hr., a fost distrus într-un incendiu. În urma flăcărilor au mai rămas numai câteva statui, ca dovadă a ceea ce este recunoscut drept una dintre Cele Şapte Minuni ale Lumii Antice. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ MINUNILE LUMII. Mausoleul din Halicarnas, un impunător mormânt-templu.... În anul 550 î.Hr., regele Croesus din Lydia a cucerit oraşul Efes şi alte oraşe din Grecia antică. În timpul luptei a fost distrus un templu al zeiţei Artemis. De aceea, Croesus a luat decizia să construiască unul nou. Aşa a luat naştere templul zeiţei Artemis din Efes.
127 de coloane în jurul statuii lui Artemis
Monumentul avea dimensiunea de 105 metri lungime şi 51 de metri lăţime. Artemis (Diana la romani), era zeiţa vânătorii şi a naturii sălbatice, iar în religia locuitorilor din Efes, era zeiţa fertilităţii. Statuia care o reprezenta pe Artemis avea o înălţime de doi metri şi era acoperită cu aur şi argint. Aceasta se afla în interioriul templului şi era înconjurată de 127 de coloane de 18 metri înălţime. Trecerea spre terasa superioară a templului se făcea prin intermediul unor scări de marmură, construite în jurul întregii clădiri. Uşa din centrul monumentului era străjuită de două statui unice de amazoane. Philon, unul dintre cei mai mari filosofi greci, spunea despre templu: “Am văzut zidurile din Babilon, am vazut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceaţă". Monumentul a fost distrus de un incendiu, la 22 iulie 356 î.Hr., provocat de Herostratus, un tânăr din Efes, care şi-a creat notorietatea pe baza acestui incident. În prezent, templul ar fi fost plasat lângă oraşul Selkuc din Turcia, la 50 de kilometri de portul turcesc Izmir. Legenda spune că, în noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar zeiţa Artemis a fost prea ocupată cu naşterea lui şi nu a avut timp să se ocupe de protejarea templului. Din templul nu au rămas decat puţine urme. Până astăzi au mai rămas doar câteva statui, care au servit drept sursă de inspiraţie pentru picturi aflate în catedrale mari din lume, cum ar fi Catedrala din Vatican. În anul 356 î.Hr., templul a fost reconstruit de către cetăţenii oraşului Efes, dar a fost dărâmat din nou, odată cu apariţia creştinismului. Efesul a fost unul dintre cele mai bogate centre bancare ale lumii antice, cu un templu magnific, care a fost, într-adevăr, una dintre Cele Şapte Minuni ale Lumii
Gradinile Suspendate ale Semiramidei
Grădinile suspendate ale Semiramidei reprezintă una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Au fost construite de regele Nabucodonsor al II-lea.
Conform legendelor, cu mii de ani in urma, in Babilon a domnit regele legendelor Ninus. Acesta s-a casatorit cu Semiramida, o printesa straina care era foarte trista pentru ca isiparasise patria. Pentru ca Semiramida sa se acomodeze mai bine cu noul tinut in care urma sa locuiasca, suveranul a ordonat supusilor sa amenajeze "Gradinile suspendate din Babilon", care sint cunoscute in istorie drept a doua minune a lumii antice.
In realitate, gradinile nu erau suspendate ci erau dispuse in terase suprainaltate, spirjinite de coloane, care formau o scara uriasa. Opera de arta se intidea pe o suprafata care depasea 15.000 mp. Printr-un sistem de irigatii, apa Eufratului ajungea pina la cea mai inalta gradina, udind plantele.
Gradinile palatului nu erau atunci ceva extraordinar in sine. Dar gradinile suspendate din Babilon erau totusi unice pe plan arhitectonic. Si nu era cel mai mic dintre meritele sale faptul ca avea un sistem ingenios de irigatii, compus din fantani adanci, canale, mici lacuri si jocuri de apa, care alimentau terasele, aducand racoarea atat de pretioasa in climatul desertic, fierbinte si uscat, al regiunii. Vara, sclavii pompau apa fara intrerupere.
Efectul de suspendare a gradinilor era datorat unei esalonari abile de 7 etaje.
Gradinile din vechiul Babilon cuprindeau si unele minuni botanice. Nu era vorba de o simpla gradina de palat, ci de prima colectie de plante din lume. Creatorul sau, regele Nabucodonosor, isi insarcinase soldatii sa scoata cu grija, in cursul campaniilor intreprinse, toate plantele necunoscute pe care le gaseau in strainatate si sa i le trimita in cel mai scurt timp.
Caravanele si navele Babilonului aduceau mereu plante noi.
Nu lipsesc descrierile acestor gradini suspendate. Se povesteste ca monarhul oferise aceste prime gradini botanice sotiei sale, o printesa persana, pentru ca, in mediul monoton al Mesopotamiei, sa se poata distra in timpul indelungatelor absente ale sotului sau. Numele reginei este necunoscut. Nu vom sti probabil niciodata de ce li s-a dat numele de "gradinile suspendate ale Semiramidei".
Piramida lui Keops
“Marea Piramida” a fost cea mai inalta constructie din lume mai mult de 43 de secole, pana in secolul al IX-lea in 1889 cand a fost construit Turnul Eiffel. Una dintre primele mentionari asupra existentei si descrierii piramidelor din Egipt a fost facuta de istoricul grec Herodot intr-o carte de istorie scrisa de el. Herodot a vizitat Egiptul in anul 450 I.C. De-a lungul secolelor, Marea Piramida a stimulat imaginatia oamenilor. S-au facut speculatii cum ca ar fi fost construita ca observator astronomic sau ca este o simpla constructie geometrica a unei civilizatii demult disparute. Suntem siguri ca nu va sunt straine nici teoriile cum ca ar fi o constructie realizata de civilizatii extraterestre. Cei mai multi arheologi accepta insa teoria ca piramidele din Egipt nu au fost decat unele dintre cele mai mari morminte ale faraonilor. Descriere: Piramidele egiptene sunt cele mai vechi dintre “Cele 7 Minuni ale Lumii” si singurele care au supravietuit timpului. Desi pe platoul de la Gizeh sunt 10 piramide, cea a lui Kheops (al doilea rege din a patra dinastie) este cea mai mare dintre ele si se crede ca numai ea a fost inclusa intre “Minunile Lumii”. Este cunoscuta ca “Marea Piramida” si a fost construita din 2.300.000 de blocuri de piatra, fiecare bloc cantarind in medie 2,5 tone. Este inalta de 137 de metri (a pierdut 9 metri din inaltime in timp) si are laturi de 230 de metri. Unghiul de inclinare al laturilor este de 51 de grade si 51 de minute. Fiecare colt este indreptat cu precizie catre fiecare dintre cele 4 puncte cardinale (nord, vest, sud si est). Pe latura dinspre nord se afla intrarea. In piramida au fost descoperite o serie de coridoare, galerii si gauri de aerisire.
Camera mortuara a faraonului se afla chiar in mijloc, in “inima” piramidei si este accesibila numai din “Marea Galerie” in care se ajunge pe un culoar ascendent. Peretii acestei camere sunt construiti din granit rosu, iar pietrele au fost imbinate atat de bine, incat nu intra printre ele nici macar o carte de joc. In piramida a mai fost construita si o camera mortuara a reginei.
Piramidele sunt un simbol al civilizaţiei antice egiptene. Cea mai mare dintre piramide şi singurul monument din lista celor şapte minuni ale lumii antice existent şi în prezent este piramida lui Keops situată pe platoul de la Giseh. A fost construită în timpul dinastiei a IV-a pentru faraonul Hufu sau Keops aşa cum îl numea istoricul grec Manethon. Construcţia funerară egipteană este legată de conceptul de piramidă. Poporul egiptean avea o religie politeistă şi credea în viaţa de după moarte. Keops a fost fiul lui Sneferu, primul faraon din Dinastia a IV-a, şi cunoştea foarte bine particularităţile de construcţie ale unei piramide. Ceea ce uimeşte este simetria blocurilor de piatră. Aceasta era obţinută prin ...observarea stelelor. Busola nu fusese descoperită. Ca să vă faceţi o idee despre fabulosul din spatele piramidelor de mari dimensiuni nici până în prezent nu se cunoaşte modul exact în care au fost ridicate. Există trei ipoteze: 1. Rampe care înconjurau construcţia de bază şi se înălţau odată cu piramida; 2. O singură rampă ce se întindea în deşert şi se lungea cât este necesar pentru înălţarea piramidei; 3. Schele care ridicau blocurile de piatră. Date despre piramida lui Keops:- înălţimea sa este de 145,75 metri;
- laturile au fiecare câte 229 metri;
- se întinde pe 5,37 ha;
- aproximativ 2.300.000 blocuri de piatră cu greutatea între 2 şi 15 tone;
Herodot, primul istoric, vorbeşte de ridicarea piramidei lui Keops în douăzeci de ani (Keops a domnit peste Egipt 23 de ani) şi de o forţă de muncă de 100.000 de oameni. Marea piramidă, cum mai este numită, este însoţită de două construcţii similare de dimensiuni mai reduse. Acestea aveau un nume oficial:
- "Keops aparţine zărilor"
- "Măreţ este Kefren"
- "Mykerinos este divin"
Piramida lui Keops şi-ar găsi loc şi în o listă cu şapte minuni contemporane.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)