duminică, 18 ianuarie 2015

Statuia lui Zeus

In Grecia continentala (Thessalia), la poalele muntelui Cronion, nu departe de tarmul Marii Ionice, se afla Olimpia - asezare vestita in toata lumea elenica nu prin proportiile sau potentialul ei militar, ci pentru faptul ca era principalul centru inchinat cultului lui Zeus si locul desfasurarii jocurilor olimpice. Sapte drumuri duceau spre Olimpia, intre care calea sacra, lunga de zece kilometri, legand tarmul marii de sanctuar - drum strajuit de o parte si de alta de temple, altare, statui. Vreme de peste un mileniu, in perioada desfasurarii solemnitatilor si intrecerilor prilejuite de jocurile olimpice, greci din Europa si Asia Mica, prieteni sau dusmani, uitau rivalitatile si suspendau conflictele, indreptandu-se spre sanctuarul lui Zeus, incarcati cu daruri, pregatiti sa asiste la ceremonii intr-un spirit de solidaritate panhelenica.

Templul lui Zeus, a carui constructie a fost terminata in anul 457 i.e.n., avea, dupa toate probabilitatile, 64 de metri lungime si aproape 28 de metri latime. Constructia a fost incredintata lui Libon din Eleea, decorarea frontului anterior (reprezentand lupta lui Pelops cu Oenomaos) lui Paconios din Mendes, iar a frontului posterior (lupta centaurilor cu lapitii) lui Alcamenes.




Aici, in acest impresionant edificiu, a fost asezata statuia lui Zeus, pe care sculptorul Fidias l-a reprezentat cu sprancenele incruntate - caci Zeus manuia si fulgerele (mai tarziu, romanii il vor numi Jupiter Tonans). Fidias a fost, fara indoiala, cel mai pretuit dintre sculptorii vremii - mai celebru decat contemporanii sai Miron ("Discobolul") si Policlet ("Doryphor"); s-a nascut intre 490-495 i.e.n. si probabil ce era atenian de vreme ce Pericle obisnuia sa-i ceara sfatul in legatura cu treburile Cetatii; cunoastem numele tatalui sau, caci (dupa cum ne relateaza Pausanias) pe soclul statuii lui Zeus se afla gravata inscriptia "Fidias Atenianul, fiul lui Charmidas, m-a creat"; de asemenea cunoastem trei dintre operele sale cele mai insemnate, doua statui ale Atenei, una criselefantina (din aur si fildes) si una din bronz, precum si statuia lui Zeus Olimpicul; in sfarsit, stim ca a murit in jurul anului 431 i.e.n., informatie care ne ajuta sa stabilim cu oarecare aproximatie anul inaugurarii statuii din Olimpia.

Infatisarea statuii ne este cunoscuta astazi - mai bine cunoscuta decat a celorlalte "minuni" (bineinteles cu exceptia Marii Piramide, care a rezistat pana in zilele noastre) - din descrierile autorilor vremii si din imagini pastrate pe alte monumente si pe cateva monezi. Statuia, inalta de 15 metri il infatisa pe Zeus sezand pe un tron si (ne spune Strabon) "aproape ca atingea plafonul cu capul si vazandu-l nu te puteai impiedica sa gandesti ca, daca s-ar ridica in toata inaltimea sa, ar ridica acoperisul edificiului". Tronul, din abanos si bronz, cu bratele sustinute de sfincsi, era bogat impodobit cu fildes, aur si pietre pretioase. Trupul zeului era din lemn de abanos, acoperit cu fildes, pe portiunile reprezentand pielea, iar imbracamintea si incaltarile turnate cu aur; pe cap, o coroana din frunze de maslin, in mana dreapta o statuie reprezentand-o pe Nik‚ zeita Victoriei, iar in cea stanga un sceptru pe care se afla un vultur.

Faptul ca Fidias a ales materialele tehnicii criselefantine - lemn imbracat in fildes si aur - ridica unele nedumeriri, stiut find ca aceste materiale sunt mai fragile ca marmura si mult mai fragile ca bronzul; ba mai mult: marmura si bronzul sunt infinit mai potrivite conceptiei artistice grecesti dominata de simplitate si sinceritate. Folosirea tehnicii criselefantine era foarte rara si (aplicata) numai atunci cand oamenii doreau sa ofere zeilor o marturie exceptionala a pietatii, recunostintei sau, poate mai omenesc, a vanitatii lor. Caci si aceasta minune a lumii antice, ca si celelalte, s-a nascut mai putin din intentia unui omagiu pios decat din dorinta de a uimi, de a minuna.

Nu se cunosc imprejurarile in care a disparut statuia, dar nici in aceasta privinta nu lipsesc ipotezele. Mai intai, decaderea Olimpiei ca urmare a edictului imperial din 393, care interzicea ceremoniile (si jocurile olimpice); doi ani mai tarziu, expeditiile de prada ale gotilor, mari amatori de aur (nu stim ce cantitate de metal pretios a folosit Fidias la statuia lui Zeus, dar avem o cifra exacta pentru cea a Atenei Parthenos, 1152 kilograme de aur, iar Zeus Olimpicul avea dimensiuni mai mari si podoabe mai bogate); in sfarsit, nu trebuie sa uitam decretul din 426 e.n. al imparatului Teodosie II prin care se poruncea distrugerea lacaselor de cult pagane - decret care venea sa se adauge edictului imperial din 393. Alte ipoteze nu exclud pieirea statuii in incendiul care a mistuit templul in 408 sau in incendiul care a distrus, in 475, o buna parte din Constantinopol, unde ar fi fost transportata din ordinul imparatului.

Dar toate acestea sunt numai ipoteze, deocamdata neverificate prin texte sau pe alta cale. Cercetari intreprinse la Olimpia (de englezul Spencer Stanhope, francezul Quatremere de Quincy, germanul Ernest Curtius si multi altii) au scos inca in cursul veacului trecut la lumina mii de obiecte - intre care peste o suta de statui si basoreliefuri, din bronz, marmura si piatra - dar nici urma a statuii lui Zeus Olimpicul. Ceea ce este iarasi in masura sa ne starneasca unele (amare) reflectii in legatura cu distrugatoarea sete de aur, careia vreme de veacuri omenirea i-a platit greu tribut si care a marit considerabil fragilitatea materialelor tehnicii criselefantine atat de agreata de neintrecutul Fidias...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu