Statuia cu chipul Zeului Soarelui

Locuitorii insulei au vrut să-şi ţină promisiunea, de aceea au început realizarea statuii divine, ca mulţumire pentru că zeul lor le protejase cetatea în timpul asediului. Construirea lui Helios ar fi durat doisprezece ani şi ar fi fost finalizată în 282 î.Hr. Conform cercetătorilor, aceasta s-ar fi aflat pe locul unde acum este intrarea în Castelul Templierilor. 

Impozantă prin înălţime şi aspect, întreaga construcţie ar fi dus la ruinarea, apoi sinuciderea arhitectului statuii, Chares din Lindos. Se presupune că statuia ar fi avut între 32 şi 36 de metri înălţime, pe un soclu de cincisprezece metri şi era din bronz întărit cu fier şi piatră. Pentru construire şi consolidare, s-ar fi folosit mai mult de cincisprezece tone de bronz şi nouă tone de fier. Legenda spune că acest colos ar fi stat cu câte un picior pe fiecare mal al portului din Rodos. Când soarele răsărea dimineaţa, se reflecta în bronzul statuii şi făcea ca figura statuii să strălucească. 

Cutremurul şi repercusiunile sale

În 225 î.Hr, în urma unui cutremur, zeului i s-ar fi rupt un picior, iar locuitorii insulei au vrut să-l refacă. Un oracol le-a interiz, însă, să facă asta.

În 635 d.Hr, Rhodos a fost cucerită de arabi, iar statuia a fost vândută de către aceştia unui evreu din Siria, care ar fi cărat-o pe 900 de cămile.

A impresionat prin dimensiuni şi soptuozitate, iar astăzi rămâne una dintre minunile Lumii Antice. Se crede că ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertăţii din SUA. Dintre cele şapte minuni ale Antichităţii, nu mai exită astăzi decât Piramida din Giza. Acestea au fost distruse, în mare parte din cauza catastrofelor naturale

Maretia Colosului din Rhodos

Colosul din Rodos reprezintă una dintre cele şapte minuni ale Lumii Antice, alături de Grădinile Suspendate ale Semiramidei, Templul Zeiţei Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olimpia, Mausoleul din Halicarnas, Farul din Alexandria şi Piramida din Giza. Acesta a fost o statuie imensă, de 32 sau 36 de metri, construită pe insula Rodos din Grecia, care îl înfăţişa pe zeul Soarelui grecesc, Helios.

Istoria construirii colosului începe înainte de 305 î.Hr, când regele macedonean Demetrios al Frigiei şi al Lidiei, cunoscut sub numele de „asediatorul cetăţilor”, a cerut locuitorilor insulei Rodos să participe la o campanie împotriva oraşului Alexandria, din Egipt. Aceştia au refuzat pentru că erau parteneri comerciali cu cei din metropola egipteană, lucru care a dus la dorinţa lui Demetrios să asedieze Rodos.

„Helepolis”, distrugătorul de cetăţi

Astfel, se spune că regele Frigiei şi Lidiei a construit cel mai mare turn de asediu din lume, faimosul „Helepolis” sau „distrugătorul de cetăţi”, înalt de 30 de metri. Pentru a fi eficient, turnul din lemn de stejar se apropia foarte mult, cu ajutorul unor roţi, de cetatea ce se dorea a fi asediată. Conform unor calcule recente, 1400 de oameni îl puteau urni din loc. Din vârful acestuia se puteau catapulta pietre de cincizeci de kilograme şi se aruncau cârpe aprinse; la baza lui se afla un berbec, ce ar fi produs spărtură în zidul cetăţii din Rodos de la primul atac.

Speriaţi, locuitorii insulei greceşti au cerut ajutor din partea zeului Soarelui şi protectorul insulei, Helios. Dacă li s-ar fi ascultat rugăciunile, ei au promis să-i ridice o statuie mai frumoasă decât toate statuile de zei din acea perioadă. Salvarea cetăţii a venit de la o idee luată în mare grabă: locuitorii insulei s-au gândit să sape în cursul nopţii un şanţ mare, în care, a doua zi, au intrat roţile din faţă ale turnului lui Demetrios. Astfel, regele „distrugător de cetăţi” s-a retras din Rhodos.

Enigmele farului din Alexandria

Printre cele şapte minuni antice găsim o asemenea construcţie situată pe insula egipteană Faros, în faţa oraşului fondat de Alexandru în 331 î.Ch. şi care îi poartă numele. Homer (în Odiseea) vorbeşte de această insulă: „Pe marea văluroasă-n dreptul apei Egipetul este ostrovul Faros…” Cum textul homeric este cu câteva veacuri mai vechi decât însuşi oraşul Alexandria, suntem îndreptăţiţi să presupunem că insula a dat numele construcţiei, iar nu invers — deşi nu lipsesc nici părerile contrarii, bazate pe un text din Eschil. Oricum, termenul „far” desemnând o asemenea construcţie a pătruns în multe limbi, printre care şi a noastră.
Construit în timpul domniei lui Ptolemeu II Filadelful (285—246 î.Chr.) – protector al literelor şi artelor, iniţiatorul traducerii Bibliei în greceşte pentru faimoasa bibliotecă din Alexandria – Farul a durat aproape un mileniu şi jumătate. Cimentul pe care se afla gravată inscripţia originală de pe soclul Farului, dedicată regelui, a căzut cu vremea scoţând la iveală o altă inscripţie : “Monumentul este consacrat de arhitectul Sostrate din Cnid, fiul lui Dexiphan, zeilor salvatori pentru cei ce călătoresc pe mare”. Cunoaştem deci şi pe constructorul Farului: Sostrate din Cnid (oraş carian de pe coasta Asiei Mici, la sud de Halicarnas).
Controversele privind dimensiunea farului
În legătură cu aspectul şi dimensiunile Farului ne bizuim mai cu seamă pe mărturiile unor călători arabi: geograful şi neobositul călător care a fost Al-Idrisi scria (pe la jumătatea secolului XII) : „…înălţimea farului este de 300 coţi şi cum fiecare cot este de trei palme, înălţimea sa este deci de 100 ori cea a unui om”. Ceea ce ne aduce la 170—130 metri ; alte surse, care merg până la 500 metri, sunt socotite ca fiind mult exagerate. Surse greceşti menţionează 272 metri.
Cum era construit farul
Dintre toate descrierile, tot cea a lui Idrisi pare mai aproape de realitate: construit din marmură albă, Farul se compune din trei turnuri suprapuse – primul pe plan pătrat, al doilea octogonal, al treilea cilindric – cu retrageri care creau terase. Fundaţiile au ridicat probleme dificile pentru tehnica vremii; tradiţia arabă (neconfirmată, deocamdată, de cercetările întreprinse în vremurile mai noi) pretinde că, pentru a încerca rezistenţa diferitelor materiale la acţiunea apei sărate, Sostrate a pus să se arunce în mare blocuri de granit şi alte roci, cărămizi, diferite metale (inclusiv aur !) şi… sticlă. Cel mai bine s-a comportat sticla, astfel că a fost aleasă pentru fundaţii. Pentru legarea blocurilor de piatră, se pare că arhitectul a folosit plumb topit, mortarul acelor vremi fiind prea sensibil la acţiunea mediului salin. Oricum, alegerea s-a dovedit judicioasă: dintre toate minunile – în afară de Marea Piramidă – Farul a avut viaţa cea mai lungă, fiind distrus, în cele din urmă, de mâna omului.
Uriaşa oglindă concavă din Far
O altă chestiune controversată este cea a uriaşei oglinzi concave instalate în partea dinspre mare a Farului şi având dublul rol de a intensifica noaptea puterea luminii şi de a incendia ziua navele inamice care ar fi atacat portul. Mărturiile arabe cu privire la marea oglindă diferă; unii autori au descris-o ca fiind din metal lustruit, alţii că ar fi dintr-o „piatră străvezie”, referindu-se probabil la sticlă; prima versiune pare mai verosimilă.
Ce rol a avut Arhimede la oglinda farului?

„Oglinzile incendiatoare” ale antichităţii au stârnit aprige discuţii de-a lungul veacurilor; construcţia lor este atribuită lui Arhimede, care a venit astfel în sprijinul patriei sale, Siracuza, atacată de galerele romane. O coincidenţă: Arhimede (circa 287—212 î.Chr.) a studiat în tinereţe la Alexandria, aproximativ în perioada când se construia Farul. E drept că nu se vorbeşte nicăieri de o colaborare între ilustrul matematician şi arhitectul Sostrate, dar trebuie să recunoaştem că ipoteza este cât se poate de ademenitoare…


Lumina Farului din Alexandria avea o bătaie uimitor de lungă pentru acea vreme: cea mai modestă apreciere aparţine lui Flavius Josephus – 300 stadii, deci peste 50 km – cele mai exagerate merg până aproape de 200 km. Este o performanţă respectabilă, dacă avem în vedere că farurile de astăzi au o bătaie care trece rareori de 50 km.
Farul din Alexandria a rezistat destul de bine calamităţilor naturale (furtuni, cutremure) şi mai puţin furiei distrugătoare a oamenilor. Suntem îndreptăţiţi să credem că vestitul edict al împăratului Teodosie nu l-a afectat din cale-afară, deoarece Farul avea o funcţie esenţialmente utilitară într-un port cu trafic intens; totuşi, se pare că terasele sale erau împodobite cu unele statui, remarcabile fiind cele ale zeului Poseidon (Neptun) şi zeiţei Isis. Sub imperiul bizantin, Farul, afectat de un cutremur, a fost chiar reparat din porunca împăratului Anastasie I (491—518 d.Hr.).
Un spion bizantin îl păcăleşte pe un calif arab pentru a dărâma farul
Importanţa pe care i-o acordau bizantinii reiese şi din următoarea întâmplare, nu lipsită de savoare anecdotică:
Cam la două veacuri după cucerirea Alexandriei de către arabi, bizantinii, dându~şi seama de importanţa strategică a farului, au trimis un agent cu misiunea de a-l sabota (cum am spune astăzi). Misiunea emisarului bizantin nu era deloc uşoară – suntem în secolul IX, până la inventarea dinamitei va mai trece un mileniu. Agentul, demn emul al diplomaţiei bizantine, reuşeşte să câştige încrederea califului Al-Walid şi-l convinge că sub fundaţiile Farului sunt ascunse mari bogăţii. Drept urmare, califul porunci să se înceapă demolarea impunătoarei construcţii şi, până să-şi dea seama că a fost înşelat, aproape jumătate din edificiu fusese dărâmată. Încercările ulterioare de reconstrucţie din cărămidă n-au reuşit decât parţial, iar oglinda n-a mai putut fi montată la loc – dispozitivul fragil care o susţinea a căzut şi s-a sfărâmat în mii de fragmente. După cum vedem, misiunea agentului bizantin s-a încheiat cu un succes aproape total.

Distrugerea treptată a farului
Acţiunea începută de califul Al-Walid a fost desăvîrşită de cutremurele din 1182 şi 1303 – şi mai ales de cel din 1375, care a distrus complet Farul. Cercetările arheologice au reuşit să scoată la lumină unele fragmente  — între  care  statuile  lui Poseidon şi a zeiţei Isis  – dar sunt considerabil îngreunate de faptul că, datorită aluviunilor, digul care lega portul de insulă s-a împotmolit cu vremea (fosta insulă Faros este acum o peninsulă), iar pe o parte a amplasamentului farului s-au construit lucrări de fortificaţii, la care s-au utilizat, după toate probabilităţile, materiale provenite de la edificiul distrus de cutremurul din 1375.

Oricum, Farul din Alexandria a avut o existenţă foarte lungă, longevitate care rezidă, probabil, în caracterul său cu precădere practic – însuşire care lipsea celorlalte monumente închinate cultului.

Mausoleul din Halicarnas, un impunător mormânt-templu

Timotheos. Mausoleul poartă numele guvernatorului provinciei elenistice Caria între 337 şi 353 î.Ch., Mausol, şi fusese destinat ca mormânt-templu, fiind considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii antice.

Regiunea, importantă din punct de vedere strategic pentru navigaţia din Mediterana orientală, era adeseori teatrul unor conflicte militare. În anul 556 î.Ch., regele Persiei, Cyrus al II-lea, a cucerit această zonă, care îi oferea acces direct la mare. Imperiul său se întindea la est până la fluviul Indus, la nord până la ţărmurile Mării Negre şi la sud până la Oceanul Indian. Imperiul nu putea sa aibă un guvern centralizat, din cauza situaţiei mijloacelor de transport şi de comunicare din acea vreme. Regii perşi puneau în locul lor un guvernator regional, numit satrap sau rege.

O clădire pentru eternitate

Începând din anul 377 î.Ch., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coastă, din sud-vestul Asiei Mici. Tatăl său, satrapul Hekatominos, contribuise la înflorirea economică a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a îngrijit să lase moştenire oraşului un monument nepieritor, în amintirea tatălui său şi a sa, pe locurile unde ei au funcţionat ca guvernatori. Prieten al culturii elene, el i-a chemat pe arhitecţii Satyros şi Phytheos şi pe sculptorii Scopas şi Timotheos, toţi din Grecia.

Aceştia s-au deosebit de ceilalţi concurenţi prin proiectul lor, pe cât de neobişnuit, pe atât de impunător: nu au conceput un monument scund, tradiţional in Grecia, ci o construcţie foarte înaltă. Mausol nu a putut însă să vadă terminat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.Ch.

Văduva sa, Artemisa, care îi era şi soră, a continuat lucrările începute, nu fără intenţia de a ridica un monument şi pentru ea însăşi. De aceea, pe cvadriga ce urma să încoroneze monumentul s-au construit statuile cuplului princiar, Mausol şi Artemisa. Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a vedea opera terminată. A murit la doi ani după soţul şi fratele ei.

Arhitecţii au continuat construcţia până în 335 î.Ch., când au şi terminat-o, realizând un monument şi pentru propria lor glorie, considerat mai târziu ca una din minunile lumii antice.

Un temlu cât o clădire de şaisprezece etaje

Pe un soclu înalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de aproape patruzeci de metri lungime şi trizeci şi trei de metri lăţime, se gasea un suport lung de treizeci şi trei de metri, lat de douăzeci şi şapte de metri şi înalt de douăzeci şi doi de metri. Pe acesta se înălţa templul funerar propriu-zis, susţinut de 39 de coloane, având 39 m fiecare şi fiind singura parte ce amintea arhitectura greaca tradiţională. Imediat deasupra acoperişului se mai inălţa o piramidă cu douăzeci şi patru de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era aşezată cvadriga. Cu o înălţime totală de aproape 50 de metri, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu şaisprezece etaje.

Cutremurul, cel care a dărâmat mausoleul

 Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit oraşul Halicarnas în anul 334 i.Ch., au cruţat monumentul şi l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Ch., un cutremur puternic a distrus monumentul, devenind astfel carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciaţilor Ioaniţi, din sec. al XVI-lea. Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate în partea de nord a oraşului Bodrum, la aproape un km de centru, sunt cuprinse într-un muzeu în aer liber, fiind accesibile publicului.

Misterul uneia dintre cele mai spectaculoase minuni ale lumii antice a fost descifrat, anunţă un cercetător britanic

Locul în care s-a găsit una dintre cele şapte minuni ale lumii antice – Grădinile suspendate ale Semiramidei, cunoscute şi sub numele de Grădinile suspendate din Babilon – a fost unul dintre marile mistere ale antichităţii. Incapacitatea arheologilor de a descoperi urme ale acestei construcţii legendare în ruinele cetăţii Babilon i-a făcut pe unii experţi să se îndoiască de existenţa sa.

Conform istoricului Diodor din Sicilia, uriaşele grădini ocupau o suprafaţă de 15000 m² şi se ridicau în patru terase până la 77 metri înălţime, unde erau plantaţi arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalţi de 24 metri.

Acum, un profesor din Marea Britanie a anunţat că a acumulat o cantitate uriaşă de dovezi istorice care atestă că grădinile suspendate nu au fost create în secolul 7 î.e.n. în Babilon, unde se credea până acum, ci în Ninive, la 482 de kilometri mai la nord.

Cele şapte minuni ale lumii antice apar în texte clasice scrise la secole după crearea grădinii suspendate, dar Iosif, un istoric din secolul I, este singurul autor care l-a indicat pe Nabucodonosor drept creator al Grădinilor Suspendate. 

Ruinele cetăţii Ninive, situate lângă Mosul, au fost explorate în foarte mică măsură, deoarece a fost considerat până acum prea periculos pentru a permite efectuarea excavaţiilor.

Egiptul recuperează fragmente din piramida lui Keops, care au fost furate de cercetătorii germani

Egiptul a recuperat din Germania mai multe fragmente dintr-un cartuş faraonic din piramida lui Keops care au permis identificarea proprietarului celebrului monument, subtilizate anterior de cercetători germani, a anunţat miercuri agenţia de presă egipteană Mena, citată de AFP.
Cu o înălţime de 146 de metri, piramida lui Keops a fost ridicată la Gizeh, la vest de Cairo. Ea este considerată una dintre cele şapte minuni ale lumii antice şi a fost construită în urmă cu peste 4.500 de ani.
Ministerul Afacerilor Externe a remis Ministerului Antichităţilor "fragmentele furate din piramida lui Keops", a anunţat miercuri agenţia Mena.

În august, ministerul Afacerilor Externe egiptean a anunţat că autorităţile germane au predat fragmentele în cauză la ambasada Egiptului din Berlin.
Fostul ministru al Antichităţilor Mohamed Ibrahim declarase, în decembrie 2013, că "mai mulţi cercetători germani, ajutaţi de un ghid egiptean, au recuperat fragmente de piatră şi fragmente din cartuşul care conţine numele faraonului Keops" din piramidă.
Acel cartuş, singurul din întreaga piramidă care dezvăluie numele faraonului, a permis arheologilor să îl identifice pe proprietarul celebrului monument.

Doi cercetători germani au subtilizat acele fragmente pentru a le analiza şi pentru a confirma o teză potrivit căreia piramida ar fi fost construită în urmă cu peste 15.000 de ani.

Noi indicii arată calea spre comoara faraonului Keops

Zahi Hawass, cel mai cunoscut egiptolog din lume, afirmă că piramidele egiptene ascund numeroase comori nedescoperite, printre care şi o cameră secretă plină cu artefacte preţioase despre care acesta crede că se află în Marea Piramidă a lui Keops.
Arheologul intenţionează să efectueze o serie de prelegeri în jurul lumii pentru a atrage din nou turiştii în Egipt. Controversatul egiptolog fusese investigat de noua putere din Egipt pentru rolul jucat în guvernul lui Hosni Mubarak, în care deţinea funcţia de Ministru al Antichităţilor. Acum, Hawass este liber să călătorească în afara Egiptului. „Toate acuzaţiile erau false şi au fost retrase. De aceea, acum pot să călătoresc în afara Egiptului”, a declarat Hawass după ce a ţinut o prelegere la  Royal Ontario Museum.
„Voi călători în întreaga lume. Voi merge în Brazilia, Argentina, Australia, Noua Zeelandă, oriunde pentru a promova turismul egiptean şi pentru a aduce înapoi turiştii în ţară”, a comentat Hawass. Numărul turiştilor a scăzut în mod considerabil după revoluţia din Egipt, ceea ce a dus la reducerea vânzărilor de bilete la siturile străvechi, afectând bugetul disponibil ministerului antichităţilor.
„Nu mai avem bani pentru excavaţii sau pentru lucrări de conservare”, a explicat Hawass.
Expertul afirmă că este entuziasmat de eforturile depuse în ultimii ani de roboţii ce lucrează în interiorul Marii Piramide a lui Keops. Într-un dintre camerele din interiorul piramidei, roboţii au descoperit două puţuri care se înalţă prin piramidă, dar care nu comunică cu exteriorul. Roboţii au urcat prin aceste puţuri şi au descoperit că în ambele se găsesc uşi cu mânere de cupru. Atunci când unul dintre roboţi a forat printr-o uşă, acesta a descoperit o cameră mică în care pare să se găsească o uşă sigilată.
Hawass crede că aceste puţuri ar putea indica drumul spre camera secretă în care este îngropat Keops. Deşi piramida conţine trei camere (una dintre acestea conţinând un sarcofag), locul în care a fost înmormântat faraonul nu a fost încă descoperit.
„Cred sincer că nu am descoperit încă adevărata cameră a lui Keops şi că acele trei camere aveau ca scop să păcălească hoţii. Comorile lui Keops sunt în continuare ascunse în interiorul Marii Piramide, iar aceste trei uşi ar putea fi cheia pentru a descifra acest secret”, spune Hawass.
„Din cele 123 de piramide care există în Egipt nu mai există vreo altă piramidă în care să se fi descoperit acest tip de uşi cu mânere de cupru. Cred că ascund ceva”, a adăugat egiptologul.
De asemenea, Hawass crede că Valea Regilor ascunde alte morminte nedescoperite încă. În ultimul deceniu au fost descoperit două mormnte noi, KV 63 şi KV 64, iar Hawass crede că specialiştii vor continua să găsească noi morminte.
„Mormântul lui Thutmose al II-lea nu a fost descoperit, nici cel al lui Ramses al VIII-lea, nici cele ale reginelor din dinastia a 18-a. Cred că va fi o nouă epocă pentru arheologie”, a comentat specialistul.
De asemenea, specialistul crede că atunci când vor fi descoperite mormintele acestor conducători, reuşita va confirma că faraonilor nu le era scos creierul înainte de înmormântare. „Toate aceste idei despre scoaterea creierului vin de la Herodot”, istoricul grec ce a trăit acum mai bine de 2.400 de ani. „Sunt false”, spune Hawass, subliniind că „creierul lui Tutankhamon era uscat, dar era în continuare la locul lui”.

Hawass afirmă că nu îşi doreşte să revină în funcţia de ministru al antichităţilor. „Îmi doresc să termin de construit cele 24 de muzee aflate în construcţie în acest moment şi să instruiesc tinerii arheologi”, a concluzionat Hawass.