Enigmele farului din Alexandria

Printre cele şapte minuni antice găsim o asemenea construcţie situată pe insula egipteană Faros, în faţa oraşului fondat de Alexandru în 331 î.Ch. şi care îi poartă numele. Homer (în Odiseea) vorbeşte de această insulă: „Pe marea văluroasă-n dreptul apei Egipetul este ostrovul Faros…” Cum textul homeric este cu câteva veacuri mai vechi decât însuşi oraşul Alexandria, suntem îndreptăţiţi să presupunem că insula a dat numele construcţiei, iar nu invers — deşi nu lipsesc nici părerile contrarii, bazate pe un text din Eschil. Oricum, termenul „far” desemnând o asemenea construcţie a pătruns în multe limbi, printre care şi a noastră.
Construit în timpul domniei lui Ptolemeu II Filadelful (285—246 î.Chr.) – protector al literelor şi artelor, iniţiatorul traducerii Bibliei în greceşte pentru faimoasa bibliotecă din Alexandria – Farul a durat aproape un mileniu şi jumătate. Cimentul pe care se afla gravată inscripţia originală de pe soclul Farului, dedicată regelui, a căzut cu vremea scoţând la iveală o altă inscripţie : “Monumentul este consacrat de arhitectul Sostrate din Cnid, fiul lui Dexiphan, zeilor salvatori pentru cei ce călătoresc pe mare”. Cunoaştem deci şi pe constructorul Farului: Sostrate din Cnid (oraş carian de pe coasta Asiei Mici, la sud de Halicarnas).
Controversele privind dimensiunea farului
În legătură cu aspectul şi dimensiunile Farului ne bizuim mai cu seamă pe mărturiile unor călători arabi: geograful şi neobositul călător care a fost Al-Idrisi scria (pe la jumătatea secolului XII) : „…înălţimea farului este de 300 coţi şi cum fiecare cot este de trei palme, înălţimea sa este deci de 100 ori cea a unui om”. Ceea ce ne aduce la 170—130 metri ; alte surse, care merg până la 500 metri, sunt socotite ca fiind mult exagerate. Surse greceşti menţionează 272 metri.
Cum era construit farul
Dintre toate descrierile, tot cea a lui Idrisi pare mai aproape de realitate: construit din marmură albă, Farul se compune din trei turnuri suprapuse – primul pe plan pătrat, al doilea octogonal, al treilea cilindric – cu retrageri care creau terase. Fundaţiile au ridicat probleme dificile pentru tehnica vremii; tradiţia arabă (neconfirmată, deocamdată, de cercetările întreprinse în vremurile mai noi) pretinde că, pentru a încerca rezistenţa diferitelor materiale la acţiunea apei sărate, Sostrate a pus să se arunce în mare blocuri de granit şi alte roci, cărămizi, diferite metale (inclusiv aur !) şi… sticlă. Cel mai bine s-a comportat sticla, astfel că a fost aleasă pentru fundaţii. Pentru legarea blocurilor de piatră, se pare că arhitectul a folosit plumb topit, mortarul acelor vremi fiind prea sensibil la acţiunea mediului salin. Oricum, alegerea s-a dovedit judicioasă: dintre toate minunile – în afară de Marea Piramidă – Farul a avut viaţa cea mai lungă, fiind distrus, în cele din urmă, de mâna omului.
Uriaşa oglindă concavă din Far
O altă chestiune controversată este cea a uriaşei oglinzi concave instalate în partea dinspre mare a Farului şi având dublul rol de a intensifica noaptea puterea luminii şi de a incendia ziua navele inamice care ar fi atacat portul. Mărturiile arabe cu privire la marea oglindă diferă; unii autori au descris-o ca fiind din metal lustruit, alţii că ar fi dintr-o „piatră străvezie”, referindu-se probabil la sticlă; prima versiune pare mai verosimilă.
Ce rol a avut Arhimede la oglinda farului?

„Oglinzile incendiatoare” ale antichităţii au stârnit aprige discuţii de-a lungul veacurilor; construcţia lor este atribuită lui Arhimede, care a venit astfel în sprijinul patriei sale, Siracuza, atacată de galerele romane. O coincidenţă: Arhimede (circa 287—212 î.Chr.) a studiat în tinereţe la Alexandria, aproximativ în perioada când se construia Farul. E drept că nu se vorbeşte nicăieri de o colaborare între ilustrul matematician şi arhitectul Sostrate, dar trebuie să recunoaştem că ipoteza este cât se poate de ademenitoare…


Lumina Farului din Alexandria avea o bătaie uimitor de lungă pentru acea vreme: cea mai modestă apreciere aparţine lui Flavius Josephus – 300 stadii, deci peste 50 km – cele mai exagerate merg până aproape de 200 km. Este o performanţă respectabilă, dacă avem în vedere că farurile de astăzi au o bătaie care trece rareori de 50 km.
Farul din Alexandria a rezistat destul de bine calamităţilor naturale (furtuni, cutremure) şi mai puţin furiei distrugătoare a oamenilor. Suntem îndreptăţiţi să credem că vestitul edict al împăratului Teodosie nu l-a afectat din cale-afară, deoarece Farul avea o funcţie esenţialmente utilitară într-un port cu trafic intens; totuşi, se pare că terasele sale erau împodobite cu unele statui, remarcabile fiind cele ale zeului Poseidon (Neptun) şi zeiţei Isis. Sub imperiul bizantin, Farul, afectat de un cutremur, a fost chiar reparat din porunca împăratului Anastasie I (491—518 d.Hr.).
Un spion bizantin îl păcăleşte pe un calif arab pentru a dărâma farul
Importanţa pe care i-o acordau bizantinii reiese şi din următoarea întâmplare, nu lipsită de savoare anecdotică:
Cam la două veacuri după cucerirea Alexandriei de către arabi, bizantinii, dându~şi seama de importanţa strategică a farului, au trimis un agent cu misiunea de a-l sabota (cum am spune astăzi). Misiunea emisarului bizantin nu era deloc uşoară – suntem în secolul IX, până la inventarea dinamitei va mai trece un mileniu. Agentul, demn emul al diplomaţiei bizantine, reuşeşte să câştige încrederea califului Al-Walid şi-l convinge că sub fundaţiile Farului sunt ascunse mari bogăţii. Drept urmare, califul porunci să se înceapă demolarea impunătoarei construcţii şi, până să-şi dea seama că a fost înşelat, aproape jumătate din edificiu fusese dărâmată. Încercările ulterioare de reconstrucţie din cărămidă n-au reuşit decât parţial, iar oglinda n-a mai putut fi montată la loc – dispozitivul fragil care o susţinea a căzut şi s-a sfărâmat în mii de fragmente. După cum vedem, misiunea agentului bizantin s-a încheiat cu un succes aproape total.

Distrugerea treptată a farului
Acţiunea începută de califul Al-Walid a fost desăvîrşită de cutremurele din 1182 şi 1303 – şi mai ales de cel din 1375, care a distrus complet Farul. Cercetările arheologice au reuşit să scoată la lumină unele fragmente  — între  care  statuile  lui Poseidon şi a zeiţei Isis  – dar sunt considerabil îngreunate de faptul că, datorită aluviunilor, digul care lega portul de insulă s-a împotmolit cu vremea (fosta insulă Faros este acum o peninsulă), iar pe o parte a amplasamentului farului s-au construit lucrări de fortificaţii, la care s-au utilizat, după toate probabilităţile, materiale provenite de la edificiul distrus de cutremurul din 1375.

Oricum, Farul din Alexandria a avut o existenţă foarte lungă, longevitate care rezidă, probabil, în caracterul său cu precădere practic – însuşire care lipsea celorlalte monumente închinate cultului.