Mausoleul din Halicarnas, un impunător mormânt-templu

Timotheos. Mausoleul poartă numele guvernatorului provinciei elenistice Caria între 337 şi 353 î.Ch., Mausol, şi fusese destinat ca mormânt-templu, fiind considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii antice.

Regiunea, importantă din punct de vedere strategic pentru navigaţia din Mediterana orientală, era adeseori teatrul unor conflicte militare. În anul 556 î.Ch., regele Persiei, Cyrus al II-lea, a cucerit această zonă, care îi oferea acces direct la mare. Imperiul său se întindea la est până la fluviul Indus, la nord până la ţărmurile Mării Negre şi la sud până la Oceanul Indian. Imperiul nu putea sa aibă un guvern centralizat, din cauza situaţiei mijloacelor de transport şi de comunicare din acea vreme. Regii perşi puneau în locul lor un guvernator regional, numit satrap sau rege.

O clădire pentru eternitate

Începând din anul 377 î.Ch., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coastă, din sud-vestul Asiei Mici. Tatăl său, satrapul Hekatominos, contribuise la înflorirea economică a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a îngrijit să lase moştenire oraşului un monument nepieritor, în amintirea tatălui său şi a sa, pe locurile unde ei au funcţionat ca guvernatori. Prieten al culturii elene, el i-a chemat pe arhitecţii Satyros şi Phytheos şi pe sculptorii Scopas şi Timotheos, toţi din Grecia.

Aceştia s-au deosebit de ceilalţi concurenţi prin proiectul lor, pe cât de neobişnuit, pe atât de impunător: nu au conceput un monument scund, tradiţional in Grecia, ci o construcţie foarte înaltă. Mausol nu a putut însă să vadă terminat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.Ch.

Văduva sa, Artemisa, care îi era şi soră, a continuat lucrările începute, nu fără intenţia de a ridica un monument şi pentru ea însăşi. De aceea, pe cvadriga ce urma să încoroneze monumentul s-au construit statuile cuplului princiar, Mausol şi Artemisa. Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a vedea opera terminată. A murit la doi ani după soţul şi fratele ei.

Arhitecţii au continuat construcţia până în 335 î.Ch., când au şi terminat-o, realizând un monument şi pentru propria lor glorie, considerat mai târziu ca una din minunile lumii antice.

Un temlu cât o clădire de şaisprezece etaje

Pe un soclu înalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de aproape patruzeci de metri lungime şi trizeci şi trei de metri lăţime, se gasea un suport lung de treizeci şi trei de metri, lat de douăzeci şi şapte de metri şi înalt de douăzeci şi doi de metri. Pe acesta se înălţa templul funerar propriu-zis, susţinut de 39 de coloane, având 39 m fiecare şi fiind singura parte ce amintea arhitectura greaca tradiţională. Imediat deasupra acoperişului se mai inălţa o piramidă cu douăzeci şi patru de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era aşezată cvadriga. Cu o înălţime totală de aproape 50 de metri, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu şaisprezece etaje.

Cutremurul, cel care a dărâmat mausoleul

 Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit oraşul Halicarnas în anul 334 i.Ch., au cruţat monumentul şi l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Ch., un cutremur puternic a distrus monumentul, devenind astfel carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciaţilor Ioaniţi, din sec. al XVI-lea. Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate în partea de nord a oraşului Bodrum, la aproape un km de centru, sunt cuprinse într-un muzeu în aer liber, fiind accesibile publicului.